luni, 16 iulie 2012

Briose cu lamaie, din albusuri / Angel cake

Dupa inghetata cu vanilie de zilele trecute, am ramas cu un numar mare de albusuri, care nu mai aveau loc pe langa cele aproape 30 stocate prin congelator si se cereau folosite imediat. Intai m-am gandit sa refac unele din retetele vechi cu albusuri, dar toate mi se pareau complicate pentru o zi atat de torida.
Cautand pe internet, am redescoperit prajitura Angel Cake, renumita pentru textura sa pufoasa si pentru aspectul sau diafan si atat de atragator.


INGREDIENTE pentru 18 buc:
8 albusuri mari, foarte reci (aprox. 280g)
220g zahar pudra
esenta de vanilie
sucul de la o jumatate de lamaie
100g unt (topit)
160g faina pentru prajituri (sitata)
1/2 lingurita praf de copt

+200g frisca lichida
50g zahar pudra
esenta de vanilie

PREPARARE:
Albusurile proaspat decongelate sau scoase din frigider se bat spuma, cat sunt foarte reci, impreuna cu un praf de sare si o lingurita cu suc de lamaie.



Jumatate din cantitatea totala de zahar (110g) se adauga lingura cu lingura, amestecand bine dupa fiecare, iar la final se adauga esenta de vanilie. Compozitia este gata cand devine tepoasa. :)


Untul se pune la topit, pe foc mic. Cand s-a topit pe jumatate, se ia de pe foc si se lasa deoparte, pentru a permite untului solid sa se topeasca.
Cat timp este fierbinte, untul se toarna in fir subtire peste albusuri, amestecand continuu.

Faina, restul de zahar si praful de copt se siteaza, se amesteca intre ele, apoi se adauga peste albusurile cu unt si se amesteca usor, cu telul.
La final se incorporeaza si restul sucului de lamaie, dupa gust, in functie de cat de acra este lamaia.


Compozitia obtinuta se repartizeaza in formele de briose, pregatite cu hartie speciala, aproximativ 2 linguri pline pentru fiecare briosa.
Mi-au iesit cu 4 briose in plus fata de cele din poza, surplus de aluat pe care mai bine l-as fi distribuit intre cele 18 briose, sa fi iesit mai inalte.


Briosele se coc 30 de minute, la foc mediu, in cuptorul preincins.
Cand le-am scos, ale mele s-au strans imediat ce au intrat in contact cu aerul mai rece. La urmatoarea tura o sa studiez mai mult acest aspect. Aceasta modificare de aspect nu a afectat gustul sau textura pufoasa a brioselor.


Briosele se lasa la racit, apoi se decoreaza cu frisca batuta si amestecata cu zahar si esenta. Murele sau alte fructe usor acrisoare aduc un plus de aroma si fac briosele mai racoritoare.


Sursa: Technicolor Kitchen

11 comentarii:

  1. arata super!se vede cat sunt de pufoase!swi mura aia e ca cireasa de pe tort!

    RăspundețiȘtergere
  2. Au fost o alegere foarte inspirata pentru a scapa de albusuri.
    Mura e printre primele de anul asta, sa vad ce fac cu puzderia care se coace acum. Anul trecut am congelat atatea incat ultima punga am folosit-o saptamana trecuta (nu ca m-as plange :D)

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca incepi sa te plangi, te mai pot ajuta si eu :D!Arata fffoarte bine briosele tale!Seara buna!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate reusesc sa iti trimit mai pe la sfarsitul saptamanii, ii punem pe barbati sa ne fie curieri. :)

      Ștergere
    2. Multumesc mult Ruxi pentru colet!!!Sincer chiar mi-ai facut o maaare surpriza!!Acum trebuie sa ma pun pe treaba vrei nu vrei :)Un weekend minunat si racoros iti doresc!!!

      Ștergere
    3. Cu placere. Credeai cumva ca glumesc? Stii vorba aia cu "Ai grija ce-ti doresti" :))
      Daca nu ai timp de ele, congeleaza-le pana le vine timpul. Sa ai spor! Weekend placut!

      PS: Nu le-am spalat, ca sa reziste mai bine.

      Pupici

      Ștergere
  4. si dupa asa pufosenii delicioase ar mai merge ceva... atunci cand ramai cu multe albusuri. Macarons? umplute cu o crema delicioasa de mure? Cum ati putea raspunde unei astfel de provocari?L

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar ieri ma gandeam la exact aceasta combinatie. Trebuie sa imi adun curajul. Poate cu galerie, cine stie :D

      Ștergere
  5. Wow cat de bine arata ! Bune - bune ! :P

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...