joi, 8 noiembrie 2012

Biscuiti cu miere (de post)

Se apropie sarbatorile de iarna, motiv de mare bucurie pentru toata lumea, dar pana cand sa le gustam cu adevarat, trebuie sa trecem peste cele 40 de zile de post. Pentru acele zile de privatiuni, va propun sa incercati acesti biscuiti extrem de gustosi si va asigur ca nu-i veti simti mai prejos decat pe cei "de dulce", mierea pe care o contin din plin oferindu-le aroma si textura perfecta.


INGREDIENTE pentru 3 tavi=60 buc:
500g faina 000 (sitata)
3 lingurite bicarbonat alimentar
300g miere (nezaharisita)
200ml ulei
3 lingurite esenta de vanilie

+ciocolata topita

PREPARARE:
Faina se amesteca usor impreuna cu bicarbonatul, apoi se adauga mierea si vanilia. La final se adauga uleiul, treptat, pana cand se obtine un aluat mai tare si destul de grasimos.


Acesta se infasoara in folie alimentara si se lasa 15 minute in frigider.
Aluatul se asaza pe masa bine infainata si daca, intre timp, o parte din ulei a iesit din aluat, se indeparteaza cu servetele uscate.
Bila de aluat se intinde cu sucitorul pe masa infainata, pana se obtine o foaie de 0.5cm grosime. In aceasta se taie forme rotunde, cu ajutorul a doua decupatoare de marimi diferite sau cu gura unui pahar si un capac de carioca groasa.
Pentru ca biscuitii sa nu se deformeze in urma transferului de pe masa in tava acoperita cu hartie de copt, cercul interior se decupeaza cand biscuitii sunt deja in tava.
Daca totusi biscuitii si-au pierdut forma rotunda, decupatorul se asaza cu grija in jurul fiecaruia si se misca usor circular, pentru a regrupa aluatul.



La final, biscuitii se perforeaza cu dintii unei furculite.

Odata umpluta tava, aceasta se introduce in cuptorul preincins, iar bicuitii se coc 9 minute, la foc mediu. In cazul urmatoarelor tavi, timpul de coacere se reduce la 7 minute.

Cand se scot din cuptor, biscuitii sunt inca moi la atingere, dar se vor intari pe masura ce se racesc, pe grilaj.
Se repeta operatiunea cu urmatoarele 2 tavi.

Pentru glazurarea cu ciocolata, aceasta se topeste pe bain-marie si, pastrand recipeintul cu ciocolata peste craticioara cu apa fierbinte (pentru ca ciocolata sa ramana moale), se afunda usor fiecare biscuite si, cu lama unui cutit, se indeparteaza excesul de ciocolata.
Biscuitii se asaza pe o tava, cu ciocolata in sus, apoi se introduc pentru 10-15 minute in frigider.


Daca temperatura mediului ambiant este ridicata, biscuitii se pastreaza in frigider, intr-un recipient etans, pentru a nu intra in contact cu umezeala.


6 comentarii:

  1. Sunt atat de atragatori si cu muuulta miere!:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt numai buni de rontait dimineata la micul dejun!Pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu lapte sunt absolut bestial ... pe cuvantul meu si al copiilor :)

      Ștergere
  3. Astazi am incercat si eu reteta. Mi-a iesit un aluat foarte lipicios. Nu stiu unde am gresit. I-am facut din mana in forma de banut pentru ca mi se lipea sucitorul si forma de aluat si nu iesea nimic. Cu toate astea au iesit foarte gustosi, dar nu stiu ce s-a intamplat cu aluatul...sa fie oare de la mierea de albine? Eu am pus la jumatate cantitatile ca vroiam doar sa-i testez. Au mai mult aliura de turta dulce decat de biscuiti. Ma rog...nu-s deloc priceputa :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu te descuraja, posibil sa fie nevoie de o mana de faina in plus, in aluat si apoi folosita pentru masa si sucitor. Pentru a nu se lipi de forma, aceasta trebuie scufundata usor in faina, pentru fiecare taiere.
      Sper ca gustul lor sa iti dea increderea de a mai face o incercare.

      Numai bine!

      Ștergere
  4. O minunatie de biscuiti!!! E adevarat ca se modeleaza mai greu dar, rezultatul merita munca. Multumesc, Ruxi!!!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...